Eugen Barbu, scriitorul comunist care a jonglat toată viața cu „sclavi literari”

0
243

[…] Anul 1969 a fost unul îmbelșugat pentru Eugen Barbu. I-a adus onoruri, bani, faimă și… rușine. Recompensat cu premiul Academiei Republicii Socialiste România pentru romanul „Principele” – să fi avut vreo legătură cu faptul că scriitorul tocmai ce fusese ales membru supleant al Comitetului Central al P.C.R.? -, acesta a fost acuzat de plagiat de redactorii revistei România literară! Scandalul a atins cote paroxistice în presa vremii și în cafenelele literare, stimulând prin această reclamă agresivă interesul cititorilor și vânzările. Fără să se sinchisească, autorul împricinat s-a ușchit, pe linie de partid, în Mexic. Nu se stinsese definitiv tărăboiul când, șapte ani mai târziu, Barbu a publicat romanul „Incognito” (apărut în același timp cu „Delirul” lui Marin Preda). Acuzațiile de plagiat au izbucnit din nou, și mai puternice, ceea ce l-a determinat pe fiul maidanului Cuțarida să riposteze anemic în „Luceafărul” din 22 octombrie 1977: „Dacă pentru «Principele», care fusese pedepsit cu tăcerea (n.m. – halal tăcere!), a trebuit să mă dedau la o polemică pe care puteam să o termin din primul foc și să accept o dezvinovățire de plagiat pe care îl recunoscusem inițial în pagina a treia a cărții (din nefericire, redactorul de carte nu a acceptat subtitlul romanului: «Compilație istorică»), «Incognito» a fost trecut pe sub toate lupele pentru a se stabili o bine-cunoscută lipsă de măiestrie a autorului, punându-i-se în cârcă până și greșelile de corectură, greșelile de la mașina de scris, pe care niciun campion al cititului nu le poate recupera din mers…”. Altfel spus, vinovat era un amărât redactor de carte, nu plagiatorul (sau plagiatorii, pentru că Eugen Barbu folosea deseori „sclavi literari”).

Tiraje-record

În orice caz, Barbu vedea partea bună a situației (jenante): „Din fericire, audiența publicului a fost formidabilă și această carte politică a întrecut succesul de editură al «Gropii» și al «Principelui». O ediție nouă în 100.000 de exemplare a celor două volume apărute până acum ridică la 216.000 de exemplare tirajul acestui roman”. Și o obrăznicie (de marketing): „Nu sunt deloc îngăduitor cu cititorul, pentru că dacă «te prostești», acesta te simte și nu te mai cumpără. Sigur că formula de ciné-roman a tentat pe mulți să creadă că este vorba de textul scenariului pomenit mai înainte, dar o confruntare ar duce la rezultate senzaționale. Afară de două sau trei întâmplări și de numele personajelor, totul este reinventat. Am fost silit la acest lucru de legile nescrise ale epicii pe care trebuie să le respecți totdeauna”. Și concluzia (șocantă): „Să știți că nu mă dezvinovățesc. Trebuie să fiu luat așa cum sunt”.

[…]

mai mult la

/jurnalul.ro/special-jurnalul/eugen-barbu-scriitorul-comunist-care-a-jonglat-toata-viata-cu-sclavi-literari-894085.html

Lasă un răspuns